Se remarca etajarea vegetatiei pe verticala. Padurile de conifere ocupa regiunile muntoase situate intre 1000-1650 m, des intalnite fiind: molidul (Picea excelsa) si bradul (Abies alba). Etajul fagului, cuprins intre 600-1000, are specific fagul (Fagus silvatica), frasinul (Fraxinus excelsior), carpenul (Carpinus betulus). Etajului stejarului (pana la 500 m altitudine) ii sunt specifice: gorunul (Quercus petraea), sangerul (Cornus sanguinea).

Poienile din zonele carstice prezinta, in afara vegetatiei ierboase, palcuri de arbusti de alun (Corylus avelana), tei (Tillia cordata), maces (Rosa canina), izolate columne de ienupar (Luniperus comunis).

Padurile sunt primavara tapisate cu covoare de primule si anemone; la inceputul verii stafeta o preiau fanetele de pe platourile carstice, de o exceptionala bogatie floristica, iar toamna mai dainuie prin poieni campanule si gentiane.

Vegetatia de silvostepa, care avea o mare raspandire in trecut a cedat locul culturilor agricole.